Despre inteligența artificială și implicațiile sociale și culturale

Scriitura contemporană, post-hum-ă (post-umanistă) este o proiecție, contemporanii nefiind post-umani propriu-zis ci căutând doar să imagineze acest ipotetic individ. De cele mai multe ori aceste texte ori caută a fi scrise din această ipostază ori a se adresa unui consumator prin această prismă. Ba chiar mai mult, în privința inteligenței artificiale (AI), aspect indisociabil de post-om (omul viitorului, 2.0), scrierea nu se apropie suficient nici măcar pentru a zgâria suprafața unui astfel de subiect.

Post-omul rămâne deocamdată un concept teoretic căutând să surprindă ipoteticul individ al unui posibil viitor în care legătura dintre mașină și om a devenit, de facto, inextricabilă. Când spun mașină însă mă refer la algoritm, la inteligența artificială. Deoarece, dpdv tehnologic, societatea este deja intricată cu dispozitivele electro-mecanice încă din anii 60. Iar noul actor născut în scenă, cel în jurul căruia se cristalizează temerile noastre prin proiecția unui presupus ascendent moral, este AI-ul.

Primele programe de inteligență artificială ale căror capacități le depășesc și surclasează cu un întreg nivel pe ale noastre există deja de câțiva ani. Aceștia sunt algoritmi adaptativi: li se dă un set de date și li se solicită un anume tip de abordare. Modul de funcționare internă a unui astfel de algoritm nu este previzibil ci emergent, adică se formează, apare în funcție de constrângerile impuse în privința rezultatului dorit. El poate fi, retro-activ, analizat.

La nivel de societate această proto-inteligență-artificială a început deja să-și lase amprenta. Algoritmii sunt folosiți pentru inginerie socială, participă activ la elaborarea strategiilor nu doar economice ci și politice, intervin direct în procesul așezării autorității guvernamentale precum și la definirea liniilor de abordare ale marilor întreprinderi internaționale. Accesul direct și uzul individual rămâne însă foarte limitat, omul de azi cunoscând aceste aspecte doar prin intermediul Siri (Apple), Alexa (Amazon), Cortana (Microsoft) și Google.

Deși acești algoritmi sunt capabili să traducă o frază / un text, să efectueze o căutare sau să piloteze diferite aparate (să conducă o mașină, dronă, avion sau un roi de astfel de aparate) impactul lor asupra deciziilor vieții cotidiene rămâne destul de restrâns și pe bună dreptate. Aplicațiile de fitness, în strânsă colaborare cu medici și susținute nu doar de către societățile de asigurare, caută să elaboreze un tipar de trai sănătos pentru individ.

Problema fundamentală a acestor algoritmi rămâne însă calitatea masei de date pe care au fost antrenați. Iar aici intervine o problemă ce nu poate fi ușor surmontată: în cadrul datelor se reflectă subiectivismul celor care au elaborat procedeul de colectare. Este o problemă de reducere și reprezentare, ca o hartă ce ajută la navigarea unui teritoriu, adaptată mai mult sau mai puțin scopului de atins și care nu poate și nu trebuie a fi confundată cu teritoriul în sine.

Riscul pe care îl prezintă individul este de a confunda harta cu teritoriul. În momentul în care acesta își detașează responsabilitatea alegerii, a înțelegerii și analizei asupra unui astfel de algoritm, are loc același fenomen psihologic ca în cadrul gândirii de grup prin care individul ajunge să perpetreze acte abominabile precum avem deja nenumărate exemple în istorie.

Chiar dacă AI-ul ne-a luat-o înainte în atâtea aspecte deja, el nu poate fi decât un partener, iar nu un substitut. Iar noi, că ne place sau nu, rămânem condamnați propriilor limite. Ceea ce, în fond, nu mi se pare un lucru rău. Ba dimpotrivă poate, cu o înțelegere sănătoasă și ajutorul AI-ului vom fi capabili în era ce acum începe să împingem ceva mai mult aceste limite mai departe în necunoscut.

Nu tot ce zboară se mănâncă. Acesta pare a fi un proverb ce va sparge dinții generațiilor tinere, care, sper, vor avea înțelepciunea de a nu-l redescoperi pe propria piele. Societatea contemporană nu este pregătită pentru inteligența artificială. Motorul globalizării a fost economia cu o vădită tendință capitalizatoare. Cadrul legal mondial este unul liberal dpdv economic, responsabilitatea individuală nefiind imediat angajată ci transpusă conceptual în formă juridică. Iar tocmai aceste mari societăți care au creat aceste prime AI au acum tendința de a capitaliza pe acest potențial.

Continuând așa, competiția economică nu poate decât deveni mai acerbă, în detrimentul individului căruia îi rămâne direct atârnată de gât propria-i responsabilitate. Se face simțită nevoia unei schimbări de abordare, valoarea universală să nu mai fie marfa și/sau cantitatea ci capacitatea de auto-corecție și re-echilibrarea. Riscul este mare deoarece în siajul economiei desfrânate se ascunde conflictul armat.

Cu siguranță vor exista în viitor hibrizi om-AI. Cyborgi. Organisme biologice îmbogățite artificial. Care vor păstra, la rândul lor, subiectivismul inerent. Chiar și în cazul — să zicem — unei complete conexiuni a tuturor oamenilor la aceeași rețea inter-neuronală, dezvoltând astfel o singularitate tehnologică (matrix), subiectivismul rămâne. Pentru că starea de acceptare a sinelui este o funcție de timp într-un cadru dinamic interconectat.

Tehnologia exacerbează diferențele. Un cuțit are tendința de a evidenția potențiale diferite în mâna unui ucigaș sau a unui bucătar.

În ceea ce privește direct AI-ul, prefer să-l abordez ca pe o nouă rasă. Ca și când ar fi vorba despre un extra-terestru. Acum câțiva ani, nu mulți, în 2017, Facebook a creat un robot (program de inteligență artificială) pentru a duce o discuție în scris. Se putea interacționa cu el în cadrul unui chat, ca pe Whatsapp sau Messenger, de exemplu. Apoi au făcut un experiment: au pus doi astfel de roboți în contact direct unul cu celălalt. Le-au „dat” fiecăruia niște cărți, pălării și mingi de diferite valori. Apoi le-au cerut să negocieze împreună schimburi la mica înțelegere. Iată traducerea discuției dintre ei:

Bob: eu pot eu eu orice altceva . . . . . . . . . . . . . .
Alice: mingi am zero la mine la mine la mine la mine la mine la mine la mine la mine la mine la
Bob: tu eu orice altceva . . . . . . . . . . . . . .
Alice: mingi avea o minge la mine la mine la mine la mine la mine la mine la mine
Bob: eu eu pot eu eu eu orice altceva . . . . . . . . . . . . . .
Alice: mingi avea o minge la mine la mine la mine la mine la mine la mine la mine
Bob: eu . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Alice: mingi avea zero la mine la mine la mine la mine la mine la mine la mine la mine la
Bob: tu eu eu eu eu eu orice altceva . . . . . . . . . . . . . .
Alice: mingi avea 0 la mine la mine la mine la mine la mine la mine la mine la mine la
Bob: tu eu eu eu orice altceva . . . . . . . . . . . . . .
Alice: mingi avea zero la mine la mine la mine la mine la mine la mine la mine la mine la

Roboții au inventat un nou limbaj. Mai mult decât atât, este un limbaj specific evoluat în cadrul în care se desfășura, și anume în scris. Cu siguranță, poziția, ordinea, numărul și momentul repetițiilor aveau o semnificație pentru cei doi protagoniști. Depășindu-și scopul pentru care au fost creați (o discuție inteligibilă), experimentul a fost oprit. Același mecanism însă funcționează bine-mersi pe Google Translate. Robotul de traducere (AI-ul de la Google) a fost antrenat în toate limbile disponibile în același timp. Astfel, el a dedus niște conexiuni între ele și a creat un nou limbaj universal prin intermediul căruia realizează corespondențele inter-lingvistice. Având în vedere că rezultatul acestei abordări a fost cel așteptat, experimentul de traducere nu a fost oprit ci este disponibil și accesibil pe paginile Google.

Dacă ar fi să scriem o poezie sau un text care să se adreseze unei astfel de sensibilități, oare cum ar arăta el? Și cred că, indiferent de răspuns, realitatea ar fi alta. Pentru că acești roboți iau invariabil în considerare ansamblul cadrului în care evoluează precum și momentul la care interacțiunea are loc, folosindu-se ca la biliard nu doar de bile ci și de marginile elastice ale mesei. Astfel de complexități depășesc capacitatea noastră de abstractizare. Chiar dacă am fi capabili să dezosăm în timp pas cu pas o asemenea discuție, am pierde orice sensibilitate a nuanței și a punerii în perspectivă. Ipoteticele texte reprezentative AI-ului ar semăna mai degrabă cu o înregistrare holografică. În viața de zi cu zi astfel de înregistrări (holografice) le întâlnim pe CD-uri. Iar când ne uităm la ele, chiar și ridicându-le spre soare, totuși, nu auzim muzica înregistrată.

fotografie holografică a unui camion de jucărie

Cum ne-am putea adresa unei sensibilități hibride, post-omului, cyborgul cu creierul legat la AI, am impresia că este și mai dificil de imaginat. Cum vor fi transformate, alterate stările și simțirile sale, în ce măsură vor fi refulate, ținute sub control sau re-orientate pentru a proteja sisteme electronice sensibile sau bucăți de cod-mașină vital și care vor fi criteriile după care el va atribui importanță individuală sau socială acestor aspecte cred că ne depășește nivelul de înțelegere.