Presa. Presa liberă. Presa liberă să strângă cu ușa până la a stoarce și ultima vlagă din privirea tâmpă de la aberațiile halucinogene pe care le debitează într-un ritm hipnotizant, a cititorului. Că vorbesc ăștia nene nu doar de parcă ar trăi forever, dar ca și când am fi toți doar spuma unei ape și-un pământ. Făcând ipocrit apologia unei societăți utopice care nu are bătrâni, nu are boli, este incoloră, inodoră și… insipidă. Presa are covid.

Piss Christ — Wikipedia

Ni se prezintă soluții elixir, din alea, care după ce le sorbi te dai de trei ori peste cap (nu fără a fi luat 2–3 căpestre în freză) și dup’aia trăiești în tinerețe fără bătrânețe o viață fără de moarte. Da’ întâi, condiția sine-qua-non, tre’ să halești tava cu… jăratec. Și tot scrisul acesta e la fel, anonim, impersonal, passive-aggressive, semnat duios sub pseudonim: Prâslea.

Facem, dregem, las’ c-o să vedeți voi ce bine-o să (le!) fie, ciocu’ mic & joc de glezne, #stațacas’. O presă complet zăpăcită, profund pătrunsă de filozofia lui Foucault, de pe fața căreia se reflectă o anumită doză de consternare în cadrul luărilor sale de poziție bipolare. Ce mai atâta tura-vura, schizofrenică de-a dreptul, diagnosticul meu de „expert”.

Zic asta pt că ea caută să redea o imagine uniformizată a societății, cu subiecte de „interes general” dar e inaptă, inadecvată, incompetentă din moment ce pune cu nerușinare, fără nici un scrupul și cu impunitate pe prima pagină articole care sunt vădit rasiste, scandaloase pt noțiunea însăși de minoritate.

Asta e fața pe care ne-o arată nouă, poporului — puterea. Fața hâdă și schimonosită a elitei care conduce. Neo-aristocrația. Un personaj metaforic, o struțo-cămilă neasumată, isterică, cu un profund complex de inferioritate și o tendință morbidă de narcisism suferind acut de sindromul multiplei personalități. Un Frankenstein care nu are cum, prin definiție, să moară. Iată adevăratul chip al visului vieții veșnice pe care vor să ni-l bage pe gât. Zombie people. Că tre’ să fii în comă ca să poți crede basmul. #brain-dead

Ultima dată când am avut aristocrație în Europa s-a terminat… nasol. Poporul a scandat „les aristo’ à l’échafaud” și au finalizat „marșul brioșei” început la porțile Versailles-ului, la Concorde. Valul nu s-a oprit acolo, a străbătut bătrânul continent din vest în est, a venit valul I, valul II, valul III până în pădurile din jurul Ekaterinburg-ului. Sătui de oameni care trăiau mai presus de lege și de datini. O paralelă (tsunami), ce-i drept, cam diagonală, între Golgota și Republică.

În același timp, deocamdată, se mai comunică prin intermediul internetului. Pe rețele sociale sau aplicații telefon. Pentru câtă vreme însă… vom vedea. Mă întreb oare cât se vor factura intervențiile tehnice pentru a debloca un program/aparat odată cenzura deplin așezată. Cu siguranță va fi proporțională cu riscul celui care o efectuează. Ceea ce mă duce cu gândul la altă întrebare: care e prețul pielii (libertății) tale într-o lume „cu dobândă negativă” în care sunt ridicați la rang de zeu, făcându-li-se idol în chip de bou poleit, măgarii pe care-i strânge și și-o dau gratis la metru?

Dar puterii, cea care-și ascunde moaca sub masca presei, nu-i place când oameni liberi îi pun numele la încercare. Ori are ceva de ascuns ori i-o fi teamă și ei de efectul bumerang al pandemiei. Armura lucitoare e fisurată, ruginită, lăsând să se întrevadă disperarea știrbă cu care se agață încă fiara de ciolan. Pentru că ea, îi place sau nu, e la fel de legată de popor „ca biciușca de cal”. Iar când poporul suferă, imaginea oglindită nu poate fi una de sărbătoare.

Măsuri fărădelege, absurdități ambalate stângaci în sofisme din staniol, poporul este supra-saturat de îndoparea cu surogate doctrinare, umplut până la refuz. Se ating limitele condiției, doar atât poate intra cu tolcerul pe gâtul unui om. Degeaba mai torni, dă pe afară. Riscul este real iar interesul tuturor este de a-l aplana. Vom vedea și dacă se vrea. Eu, unul, le doresc viață veșnică! Pentru că găselnița e să petreacă eternitatea împreună, în putoarea emanată din mizeria ascunsă sub pat și descompunerea scheletelor din dulap. Bătrânii în aziluri, ochii lipiți de ecrane, în-cuiați de pat ca hoțul de cruce. Pace (pe cartelă [cu abonament {la promoție}]) și lumină (stroboscopică) tuturor! Pașteți fericiți. #jesuiscovid

senzaţii de alb multicolor surprinzând forma luminii

Get the Medium app

A button that says 'Download on the App Store', and if clicked it will lead you to the iOS App store
A button that says 'Get it on, Google Play', and if clicked it will lead you to the Google Play store